am văzut abia a doua zi. când ne întorceam de la muncă. un steag atârnat de cupolă. la o țigară în fața blocului. fără să realizăm că ne-am mutat împreună. mă rog, eu. el da. și nici în acest moment nu realizez complet. am găsit un apartament frumos cu o seară înainte. am fugit de la muncă. l-am văzut. l-am luat. e bine. după prea mult timp în care proprietarii nu ne-au mai acordat atenție când trebuia să vizionăm apartamente. să îți cauți chirie în cluj e o aventură neplăcută. e surprinzător dacă găsești. și nu mi se pare ciudat că ne-am mutat împreună.

prima eră într-o chirie în cluj s-a terminat. un loc bine poziționat în oraș. dar nu în clădire. vedeam lumea de jos. și era pe termen scurt. pentru mine a fost fascinant. inspirație pentru povești. și creație. până când a devenit locul care mă ucidea încet. fizic. psihic. emoțional. aveam și o debara psihedelică. trebuia transformată într-un laborator de developat fotografii pe film. dar nu a fost să fie. a devenit un loc pentru altceva. și a fost frumos și asta. dar a explodat și țeava de apă în timp ce dormeam. un dubios a intrat cu capul pe geam noaptea târziu doar ca să mă certe. dar am avut curaj și luca mi-a ras părul în apartamentul acela. și eu și maria i-am pictat inimioare în păr. și nu numai.

ne-a spus un jurnalist că dacă ți se întâmplă să vezi ceva și să spui automat „ăsta e un subiect de documentat” înseamnă că ești nebun. așadar, eu sunt nebună. în fiecare zi văd o mulțime de subiecte. de scris despre. de filmat. de fotografiat. și simt că încet devin o adevărată jurnalistă. cu speranța că se va întâmpla. de când m-am mutat sunt mai creativă. pot să fac orice. mă simt bine. și atunci când nu sunt bine, tot ajung să fiu bine. viața mea e rezumată de evenimente spontane. și nu cred că regret vreunul dintre ele. cumva, tot îmi iese. tot se întâmplă. și poate că ăsta e farmecul meu. să fac totul în sens opus și să iasă bine. și sunt sigură că se reflectă în acțiunile mele. în ceea ce creez. și în ceea ce sunt. m-am schimbat.

azi am scris două știri.

până când trebuie să fie gata? până acum două săptămâni.

am realizat că îmi e foarte greu să scriu despre artă. chiar nu am putut să scriu nimic. dar am putut să scriu foarte ușor despre politică. tragedii. și spitale. ce vreau să spun cu asta e că în fiecare zi aflu ceva nou despre mine. un subiect nou de documentat. un cadru bun în mintea mea perfecționistă. care vin ca un fel de Gestalt – tendința subconștientă a oamenilor de a combina diverse bucăți de informație în „întreguri” organizate. așadar, film. cel mai probabil trăiesc într-un film. destul de bine ancorat în realitate.

sunt acorduri de chitară pe fundal. m-am așezat comod pe canapeaua noastră din living. ascult și scriu tot ce îmi trece prin cap. ne uităm la stocuri. nu știu. grafice și tot felul. pe care nu le înțeleg. dar încerc să le înțeleg. chiar dacă pare complicat. am investit și eu în niște coins din astea. nu știu absolut nimic despre ele. dar mi-a făcut andrei cadou un solana.

în seara în care ne-am mutat, a murit cineva pe scară. am văzut steagul atârnat de cupolă abia a doua zi. veneam de la muncă. la o țigară. orice final e un nou început. și acum bitcoin coboară destul de mult. graficul se mișcă în timp real pe ecranul uriaș din fața mea. dar am ieșit la o țigară. new drama unlocked. insula dramei totale. sau metode noi să ne certăm. dar noi nu ne certăm. ci dimpotrivă, ne…